În vederea armonizării cadrului normativ național la acquis-ul comunitar și în conformitate cu angajamentele pe care și le-a asumat Republica Moldova odată cu ratificarea Acordului de Asociere, a fost necesară modificarea și completarea Legii 131/2015. Prin urmare, a fost instituit și Documentul unic de achiziții European, care conform Articolului 20, alin (1) este o „declaraţie pe propria răspundere actualizată, ca dovadă preliminară în locul certificatelor eliberate de către autorităţile publice sau de către terţi care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplineşte următoarele condiţii:
a) nu se află în niciuna din situaţiile de excludere menţionate la art. 18;
b) îndeplineşte criteriile privind capacitatea, astfel cum au fost solicitate de autoritatea contractantă;
c) dacă este cazul, îndeplineşte criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile prezentei legi.”
Există totuși încă neclarități privind utilizarea și completarea acestui document, unele autorități contractante evitând solicitarea acestuia. La articolul 65 din Legea 131/2015 privind condițiile prezentării ofertelor regăsim următoarele: „Prezentarea ofertei presupune depunerea într-un set comun a propunerii tehnice, a propunerii financiare, a DUAE și, după caz, a garanției pentru ofertă.” Însă, pentru ca operatorul economic să poate competa acest document, este necesar,mai întâi ca acesta să fie completat și ajustat de către AC în dependență de procedura pe care o desfășoară, urmând a fi încărcat în sistem.
Analizând două spețe ale ANSC, observăm că în primul caz, operatorul economic contestator a fost descalificat întrucât nu a prezentat toate documentele solicitate de către AC, deși a făcut referire la acestea în DUAE. ANSC constată că OE a completat secțiunile din DUAE cu privire la informațiile despre care AC susține că lipsesc, neexaminând „cu diligența necesară documentul DUAE”. Mai mult decât atât, chiar în Documentația standard este stipulat că AC va respinge oferta OE, doar în cazul în care există discrepanțe între informațiile prezentate în DUAE și cele din invitația/anunțul de participare. Prin urmare, ANSC a admis contestația și a dispus reevaluarea ofertelor primite.
În a doua decizie, OE a contestat necorespunderea specificațiilor tehnice ale ofertantului declarat câștigător, dar și neprezentarea de către acesta a DUAE. Autoritatea contractantă a argumentat că „DUAE este o declarație pe proprie răspundere ca dovadă preliminară că ofertantul îndeplinește anumite condiții, iar ofertantul a depus declarațiile solicitate de către AC, care, în esență, cuprinde DUAE”. Ne întrebăm însă de ce AC nu a solicitat DUAE? Deși valoare estimată a achiziției este de 83 000 lei și AC ar fi putut desfășura procedura ca achiziție de valoare mică, a decis totuși să o organizeze prin Cererea ofertelor de preț. Prin urmare, ar fi trebuit să respecte legislația în vigoare (Legea 131/2015) care prevedere, așa cum am menționat anterior, prezentarea de către agentul economic a DUAE în oferta sa.
ANSC a respins însă pretențiile contestatorului, deoarece AC nu a solicitat prezentarea DUAE, „apreciind ca disproporționată decizia de respingere a ofertei câștigătorului, doar din motivul că nu a fost prezentat DUAE, acesta reprezentând un instrument pentru facilitarea participării operatorilor economici la procedurile de achiziție publică, iar o interpretare inversă a acestui fapt nu poate fi admisă și, totodată, ar fi contrară conceptului de DUAE”.
Pe pagina Agenției de Achiziții Publice, la rubrica Documente, accesând documentul ce conține instrucțiunile privind crearea unei proceduri COP pentru achiziția de bunuri/servicii în SIA RSAP (MTender) este specificat totuși că AC are obligația să încarce în sistem următoarele fișiere:
– DUAE (adaptat conform specificului fiecărei proceduri în parte de către AC);
– Anunțul/invitația de participare;
– Documentația standard completată de către AC.
Deși nu avem mandat de legiuitor, și nici de interpretare a legii, considerăm că reieșind din scopul DUAE – care este cel de a facilita participarea OE la procedurile de achiziții publice, în mod cert, AC nu trebuie sa solicite și completarea DUAE și prezentarea întregului set de documente justificative la momentul depunerii ofertei. Or, în acest caz, vom asista nu la facilitarea, ci din contra, la îngreunarea procesului. Totodată, reieșind din prevederile Legii 131, care spune: “la momentul depunerii cererilor de participare sau a ofertelor, autoritatea contractantă acceptă documentul unic de achiziții european (în continuare – DUAE) …”, înțelegem că, în momentul în care OE prezintă DUAE în susținerea informațiilor conținute în mod normal în celelalte declarații solicitate de AC, ultima nu are cum sa respingă oferta pe motivul neprezentării certificatelor/documentelor respective.