Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER) a organizat masa rotundă cu genericul „Achiziții publice sub lupă: erori și indicatori de risc”, reunind aproximativ 35 de participanți din instituții publice, societatea civilă și mediul de afaceri. Evenimentul a fost susținut financiar de National Endowment for Democracy, în cadrul proiectului „Banii publici sunt și banii mei!”.
Devenit deja o tradiție, evenimentul a oferit cadrul necesar pentru analizarea celor mai frecvente erori și semnale de alarmă din procesele de achiziții publice. Cei prezenți au avut ocazia să se expună pe marginea constatărilor noului raport de monitorizare, realizat de echipa AGER în perioada februarie–iulie 2025.
Olga Diaconu, coordonatoarea proiectului, a evidențiat principalele concluzii ale raportului. Aceasta s-a referit în mod special la problemele de planificare și executare a contractelor de achiziții publice de lucrări, subliniind importanța identificării și prevenirii riscurilor sistemice din domeniu. Cazurile discutate au vizat achizițiile publice desfășurate de unele direcții municipale, cât și de unele primării din suburbiile Chișinăului.
Un studiu de caz a fost prezentat de Ala Revenco, președinta AO „Părinți Solidari”, care a analizat procesul de achiziție a manualelor școlare. Printre principalele provocări identificate se numără:
- Durata excesivă a procesului de achiziții, care poate ajunge chiar și la doi ani, timp în care procesul de educație este afectat de lipsa manualelor
- Concurența redusă în achizițiile de manuale
- Lipsa unor standarde de durabilitate a manualelor achiziționate, în special pentru cele utilizate frecvent.
Am discutat și despre taxa de stat la depunerea contestațiilor la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), introdusă începând cu 16 iunie curent). Angela MUNTEANU, directoarea generală a declarat: „Odată cu introducerea taxei de stat, am observat o evoluție calitativă a procesului de soluționare: numărul contestațiilor a scăzut ușor, dar, consistența și argumentarea acestora au crescut. Totodată, trebuie să menționăm că, erorile și riscurile nu încep la etapa de depunere a contestației. O documentație bine scrisă previne 90% din contestații. Asta ne demonstrează că nu este suficient să punem un preț pe contestație, deci, trebuie să investim în calitatea procesului de achiziții.”
În încheiere, Diana Enachi, expertă în cadrul IDIS Viitorul, a prezentat conceptul unui ghid practic privind criteriile de atribuire în cadrul procedurilor de achiziții publice, ce va fi elaborat în parteneriat cu AGER. Scopul acestui ghid este de a sprijini autoritățile contractante prin exemple de bune practici și recomandări concrete pentru evitarea erorilor. Ghidul va reflecta prevederile noului proiect de Lege privind achizițiile publice, care urmează să intre în vigoare în anul 2027.




