Deșeurile reprezintă o problemă din ce în ce mai stringentă atât la nivel global, cât și la nivel regional și local. Excepție nu face nici satul Ciutești, unde deșeurile influențează negativ situația ecologică care se răsfrânge direct asupra sănătății umane. Organizația „Centrul de Dezvoltare Comunitară 21”, beneficiară a Programului de Granturi locale al UE „Fii schimbarea: Cetățeni Implicați – Comunități Durabile” în Regiunea de Dezvoltare Centru, își propune să soluționeze problema deșeurilor din localitate împreună cu autoritățile publice locale dar și a cetățenilor responsabili.

Specialistul Comunicare al AO „Centrul de Dezvoltare Comunitară 21”, Nicu Vrabie, ne spune că problema deșeurilor este una foarte importantă pentru comunitate, fiind confirmată și de către reprezentanții APL Ciutești.

„Deșeurile sunt rezultate din activitățile locuitorilor satului, cu mici excepții sunt colectate o dată pe lună sau mai rar, fiind evacuate în afara localității. Și mai gravă este situația descrisă de către angajații primăriei, când proprietarii evacuează deșeurile fără a ține cont de locul prestabilit de primărie, astfel se observă mai multe locuri în jurul satului unde deșeurile sunt aruncate la întâmplare”, menționează reprezentantul asociației.

Nicu Vrabie susține că anume aceste gunoiști spontane din jurul localității, influențează negativ calitatea apei din râulețele marginale, fântânile din apropiere, locurile de pășunat chiar și livezile din proximitatea spațiilor respective. La fel aceeași situație se atestă și în interiorul satului, unde o parte din locuitori aruncă diferite deșeuri solide, în preajma gospodăriilor în care locuiesc sau drumurilor publice.

„Până la momentul dat, am reușit să identificăm, împreună cu un expert din domeniul mediului, terenul unde vor fi evacuate deșeurile din localitate iar expertul în probleme juridice a explicat cum putem face acest lucru legal. Au mai fost identificate și gunoiștile spontane din sat, iar la moment se desfășoară activitatea de curățare a acestora și repunerea lor în circuitul natural prin plantarea pomilor rezistenți la sol contaminat. La fel lucrăm la documentele de tender, pentru a selecta un prestator de servicii ce va evacua săptămânal deșeurile din localitate”, ne spune comunicatorul proiectului.

Locuitorii satului Ciutești și reprezentanții Administrației Publice Locale, sunt recunoscători pentru inițiativa de a salubriza satul și de a sensibiliza oamenii la problemele de mediu cu care se confruntă. Nicu Vrabie menționează că nu au existat dificultăți majore în realizarea activităților de proiect, dimpotrivă se constată că oamenii sunt receptivi, cooperanți și deschiși pentru a realiza lucruri frumoase în satul lor. 

Cel mai recunoscător este primarul localității Ciutești, Sergiu Țărnă pentru acțiunile întreprinse și care urmează a fi realizate în localitate menționând faptul că localnicii sunt gata să se implice. Primarul a acorddat tot suportul la identificarea terenului unde vor fi evacuate deșeurile din localitate, deoarece înțelege riscul ecologic la care sunt expuși localnicii în fiecare zi.

Printre activitățile proiectului, un rol important le au și discuțiile cu localnicii, elevii din localitate, care sunt focusate pe conștientizare și sensibilizare la problemele de mediu.

Astfel de proiecte sunt foarte importante pentru localitățile din Republica Moldova, deoarece prin intermediul lor se încearcă a soluționa problemele critice a localităților rurale și se lucrează la abilitarea și implicarea cetățenilor în problemele de mediu cu care se confruntă.

AO „Centrul de Dezvoltare Comunitară 21” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Ciutești – Satul Viitoarelor Generații” în localitatea Ciutești, r-l Nisporeni.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova). În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO „HABITAT”.