Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă

Netransparența și divizarea achizițiilor la DGETS mun.Chișinău

Stamate Olesea | Vin, 10/19/2018 - 15:41

Autor: Ala Revenco

Conform planului achizițiilor de valoare mică, publicat pe pagina DGETS[1], pentru anul 2017 s-au planificat 22 contracte de valoare mică în sumă totală de 1 769 000 lei, dar, de facto, conform Dării de seamă privind realizarea achizițiilor publice de valoare mică,[2] au fost încheiate 278 contracte în sumă totală de aproximativ 49 milioane lei.

În rezultatul analizei informației menționate mai sus s-au depistat următoarele:

  • Pe parcursul anului 2017 DGETS a practicat extrem de des divizarea achizițiilor în scopul evitării procedurilor de achiziții publice transparente, astfel fiind artificial micșorat pragul financiar al achiziției pentru a fi aplicată procedura Achiziții de valoare mică, care nu doar că nu prevede  publicarea anunțului în Buletinul Ahizițiilor Publice sau pe pagina web a autorității contractante, dar și reprezintă un abuz din partea autorității contractante, oferind posibilități maxime de trucare a achizițiilor publice.
  • Încheierea  contractelor de valoare mică reprezintă, astfel, transmiterea directă a banilor publici către un agent economic, în condițiile în care nu se respectă principiul transparenței sau al concurenței, fapt care admite existența unei înțelegeri între autoritatea contractantă și agentul economic.

Cea mai mare pondere din numărul total de achiziții de valoare mica o au achizițiile lucrărilor de reparații, așadar, numai în luna august 2017 au fost încheiate 16 contracte de mică valoare pentru reparații cu suma totală de 1,827 milioane lei, valoarea a 13 din ele fiind  la limita de sus a valorii admisibile  pentru acest tip de procedură (120000 lei, inclusiv TVA). În unele zile au fost încheiate mai multe contracte separate concomitent, de exemplu: 10 august 2017 – 3 contracte, inclusiv 2 cu „Frabo Grup” SRL, 14 august 2017 – 5 contracte, inclusiv câte 2 cu „Green Enginering” SRL și „Cometa Construct” SRL.

 

Nr. contract

Data contractului

 

Valoarea achiziției,

 mii lei

Agentul economic

164

01.08.2017

Lucrări de reparație

119,9

Grini Max SRL

168

15.08.2017

Lucrări de reparație

118,9

Green  Enginering SRl

179

09.08.2017

Lucrări de reparație

95,7

Energoservice SA

181

10.08.2017

Lucrări de reparație

119,9

Frabo Grup SRL

183

10.08.2017

Lucrări de reparație

119,4

Amelina Mob SRL

184

10.08.2017

Lucrări de reparație

119,8

Frabo Grup SRL

188

11.08.2017

Lucrări de reparație

102,4

Sardis Exim SRL

191

11.08.2017

Lucrări de reparație

75

Nord Universal SRL

194

14.08.2017

Lucrări de reparație

118,9

Green  Enginering SRl

195

14.08.2017

Lucrări de reparație

119,8

Green  Enginering SRl

196

14.08.2017

Lucrări de reparație

119,5

Cometa Construct SRL

197

14.08.2017

Lucrări de reparație

119,7

Cometa Construct SRL

199

14.08.2017

Lucrări de reparație

119,8

Consolex Com SRL

210

21.08.2017

Lucrări de reparație

119,8

Termogaz Inginering SRL

211

21.08.2017

Lucrări de reparație

119,1

Anbor Tehnice SRL

212

23.08.2017

Lucrări de reparație

119,9

Grini Max SRL

     

1827,5

 

O altă categorie importantă de cheltuieli este cea legată de organizarea manifestațiilor.  Pentru acestea  sunt cheltuite sume considerabile, fiind încheiate, de asemenea, contracte de valoare mică. Astfel, doar la 12 mai 2017 au fost încheiate 3 contracte de achiziționare a serviciilor necesare pentru organizarea manifestațiilor, în sumă totală de 205 mii lei, inclusiv 2 din ele cu peroane fizice. La 31.05.2017, pentru același tip de servicii, au fost încheiate alte 2 contracte de valoare mică cu persoane fizice, în sumă de 59,5 mii lei.

 

Nr. contract

Data contractului

 

Valoarea achiziției,

 mii lei

Agentul economic

97

12.05.2017

Ziua absolventului

80

  1. Țurcanu

98

12.05.2017

Ziua absolventului

80

V. Țurcanu

99

12.05.2017

Ziua sportului

45

Media Show Grup

115

31.05.2017

Organizarea concertului

23,5

Rotaru Nicolae

105

31.05.2017

Regie

36

Valeriu Țurcan

 

Al treilea moment relevant ce confirmă divizarea cu bună știință a achizițiilor publice, dar și de gestionare ineficientă și defectuoasă a procesului de achiziție publică, sunt următoarele contracte:

Nr. contract

Data contractului

 

Valoarea achiziției,

 mii lei

Agentul economic

107

08.06.2017

inventar sportiv

96

Power Team SRL

110

12.06.2017

inventar sportiv

35

Acvila Sport SRL

132

23.06.2017

inventar sportiv

10

Acvila Sport SRL

154

30.07.2017

inventar sportiv

27,5

Real sport SRL

155

26.07.2017

inventar sportiv

21,8

Acvila Sport SRL

242

27.09.2017

inventar sportiv

90

Power Team SRL

 Menționăm că prin divizarea achizițiilor în favoarea procedurilor netransparente și cu risc major de abuz și corupție, de către persoanele responsabile a DGETS, nu au fost repectate următoarele prevederi legale și recomandări:

1)      Conform art.69 din legea nr.96-XVI „autoritatea contractantă nu are dreptul să divizeze achiziţia prin încheierea de contracte separate în scopul aplicării unei alte proceduri de achiziţie decât procedura care ar fi fost utilizată, în cazul în care achiziţia nu ar fi fost divizată. Excepţie constituie achiziţia de bunuri şi servicii sezoniere, care impune încheierea unor contracte separate pe diferite perioade de timp. Totodată, autoritatea contractantă nu are dreptul să mărească volumul bunurilor, lucrărilor şi serviciilor, stabilit de contractele încheiate, pentru a evita efectuarea unor noi achiziţii, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezenta lege.”

2)      Recomandarea Curții de Conturi din Raportul auditului performanței sistemului de achiziții publice: să limiteze divizarea achizițiilor publice, iar cazurile admise să fie susținute cu justificări documentate, care ar asigura că divizarea acestora nu intenționează să prevină concurența.